Casatoria ca relatie psihologica- Jung

"Fiecare bărbat poartă în sine imaginea eternului feminin, nu imaginea unei femei anume, ci a unei femei în genere. Această imagine este, în fond, o însuşire ereditară transmisă din vremuri străvechi şi înscrisă în sistemul organic, un «tip» (un «arhetip») al tuturor experienţelor liniei ancestrale privind natura feminină, un sediment al tuturor impresiilor privind femeia, un sistem de adaptare moştenit. Dacă nu ar mai exista femei pe lume, din această imagine inconştientă s-ar putea oricînd deduce cum ar trebui să fie alcătuită sufleteşte o femeie. Acelaşi lucru e valabil şi în ce priveşte femeia, ea are o imagine înnăscută a bărbatului. Experienţa ne învaţă că mai corect ar fi să spunem: o imagine a bărbaţilor, pe cînd în cazul bărbatului e vorba mai degrabă de o imagine a femeii. Această imagine, fiind inconştientă, e proiectată întotdeauna, în mod inconştient, asupra fiinţei iubite şi constituie unul din temeiurile esenţiale ale atracţiei pasionale sau ale contrariului ei. Am numit această imagine anima şi găsesc foarte interesantă întrebarea: habet mulier animam?[ au femeile suflet? (în latină n.t)] a scolasticilor, întrebarea fiind, după părerea mea, inteligentă, întrucît îndoiala pe care o exprimă este îndreptăţită. Femeia nu are o anima, ci un animus. Anima are un caracter erotic-emoţional, în timp ce animus-ul caută să raţioneze şi de aceea, aproape tot ce ştiu să spună bărbaţii despre erotica feminină şi despre viaţa afectivă feminină în genere, se bazează pe proiecţia propriei lor anima şi este, în consecinţă, anapoda. Uluitoarele fantezii şi ipoteze ale femeilor în ce priveşte bărbaţii se bazează pe înrîurirea animus-ului lor, care constituie o inepuizabilă sursă de judecăţi ilogice şi de false cauzalităţi.

Atît anima, cît şi animus-ul se caracterizează printr-o extraordinară multilateralitate, într-o căsătorie, întotdeauna cel cuprins proiectează asupra celui cuprinzător această imagine, în timp ce acestuia din urmă nu-i reuşeşte decît parţial să-şi proiecteze imaginea asupra celuilalt, în acest caz, imaginea aceasta, extrem de fascinantă, atîrnă în gol, aşteptînd parcă să fie împlinită de un om real. Dar există tipuri de femeie parcă anume făcute de natură să ia asupra lor proiecţii de anima. S-ar putea vorbi chiar de un tip anume. Este indispensabil aşa-numitul caracter de «sfinx», cu două sau mai multe înţelesuri, dar nu de un echivoc nebulos de care să nu poţi lega nimic, ci de un echivoc incitant, avînd tăcerea grăitoare a unei Mona Lisa - bătrînă şi tînără, mamă şi fiică, de o castitate îndoielnică, infantilă şi cu o inteligenţă naivă dezarmantă pentru bărbaţi. Nu orice bărbat de mare spirit poate fi animus, deoarece trebuie să exceleze mai puţin în idei bune şi mai mult în cuvinte potrivite, să aibă cuvinte pline de înţelesuri, care să pară a spune mai multe decît spun. Mai trebuie să fie şi întrucîtva neînţeles sau măcar într-un fel oarecare certat cu lumea, pentru ca ideea jertfirii de sine să poată interveni. Trebuie să fie un erou posibil, de un caracter echivoc, dar nu e deloc sigur, totuşi, că o proiecţie a animei nu descoperă adesea cu mult înaintea inteligenţei lente a omului mediu, un adevărat erou."

http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Jung%20-%20Casatoria%20ca%20relatie%20psihologica.htm