"Batea la poarta cerului o raza"- Vasile Voiculescu

O, nebunule...

"O, nebunule, care incerci
pe tine insuti sa te cari
pe proprii tai umeri
o, cersetorule care vii sa cersesti
la propria ta usa !
lasa-ti povara-n mainile aceluia
care poate sa ti-o care toata
si nu privi cu jind in urma niciodata!
dorinta ta lumina lampii-o stinge
de cum rasuflul i-l atinge
ce pacatos !
sa nu primesti nici daruri, nici odoare
din palmele-i murdare.
primeste doar ce-ti daruie
cel ce-n iubire sacra staruie."

Rabindranath Tagore

Pablo Neruda, Poemul 15

Îmi place cand esti tãcutã cãci parcã esti absentã,
Si mã auzi din depãrtare si vocea mea nu te atinge.
Se pare cã ochii ti-ar fi zburat
Si se pare cã un sãrut ti-ar pecetlui buzele.

Cum toate lucrurile sunt pline de sufletul meu
Te ridici deasupra lor, plinã de sufletul meu.
Fluture de vis, te asemeni cuvantului melancolie.

Îmi place cînd esti tãcutã si parcã esti îndepãrtatã
Si parcã te plangi, fluture în soaptã.
Si mã auzi din depãrtare si vocea mea nu te ajunge.
Lasã-mã sã tac si eu cu tãcerea ta.

Lasã-mã sã-ti si vorbesc prin tãcerea ta
Luminoasã ca o lampã, simplã ca un inel.
Esti precum e noaptea, tãcutã si înstelatã
Tãcerea ta e stelarã, atît de îndepãrtatã si de simplã.

Îmi place cînd esti tãcutã cãci parcã esti absentã.
Distantã si îndureratã ca si cand ai fi murit.
Un cuvînt atunci, un zîmbet ajung.
Si sunt bucuros cã nu e adevãrat.

Sunt indragostita de Iubire si Iubirea
este indragostita de mine.
Corpul meu este indragostit de sufletul meu
iar sufletul
este indragostit de corpul meu.
Am deschis bratele Iubirii
iar Iubirea m-a imbratisat
ca un iubit.

~Rumi

Aripa de inger

Prietenia noastra nu este un lucru comun

Este o aripa de inger

Iubirea noastra nu este un lucru comun

E o aripa de inger.

Te simt aproape desi mana ta nu a atins-o niciodata pe a mea

Desi nici macar nu mi-ai adus flori la intalnire,

Cand ma gandesc la tine simt intre noi o aripa de inger.

Cand ma gandesc la tine imi aduc aminte de mine

Si stiu ca nu fluturasi se simt in stomac atunci cand te indragostesti

Ci simti aproape o aripa de inger.

Cu tine dorul are alt sens, e ceva mai pur, mai simplu si mai adevarat

Ca o aripa de inger.

Faptul ca esti imi aduce aminte de sacralitate

Si ca exista ceva dincolo de aparenta acestei lumi

-Este o aripa de inger.

Mihaela

Rose Milligan -”Dust if you must”

Sterge praful, daca trebuie, dar oare n-ar fi mai bine
Sa pictezi un tablou sau sa scrii o scrisoare,
Sa coci o prajitura sau sa plantezi o samanta,
Cantarind diferenta intre a vrea si a avea nevoie?
Sterge praful, daca trebuie, dar vezi ca nu prea e timp,
Cand sunt rauri in care sa inoti si munti pe care sa te cateri,
Muzica de ascultat si carti de citit,
Prieteni de iubit si viata de trait.
Sterge praful, daca trebuie, dar lumea e acolo afara,
Cu soarele in ochii tai, cu vantul prin parul tau,
O fulguiala de zapada, o rapaiala de ploaie.
Aceasta zi nu se va mai intoarce niciodata.
Sterge praful, daca trebuie, dar tine bine minte
Batranetea va veni si ea nu e intotdeauna blanda.
Iar cand va fi sa te duci (si va trebui sa te duci o data si-o data),
Tu, chiar tu insuti, vei lasa in urma ta mult praf.
Aminteste-ti ca o casa devine un camin cand poti scrie “Te iubesc” pe mobila.

Kahlil Gibran-On Love

When love beckons to you, follow him,
Though his ways are hard and steep.
And when his wings enfold you yield to him,
Though the sword hidden among his pinions may wound you.
And when he speaks to you believe in him,
Though his voice may shatter your dreams
as the north wind lays waste the garden.

For even as love crowns you so shall he crucify you.
Even as he is for your growth so is he for your pruning.
Even as he ascends to your height and caresses your tenderest branches that quiver in the sun,
So shall he descend to your roots and shake them in their clinging to the earth.

Like sheaves of corn he gathers you unto himself.
He threshes you to make you naked.
He sifts you to free you from your husks.
He grinds you to whiteness.
He kneads you until you are pliant;
And then he assigns you to his sacred fire, that you may become sacred bread for God's sacred feast.

All these things shall love do unto you that you may know the secrets of your heart, and in that knowledge become a fragment of Life's heart.

But if in your fear you would seek only love's peace and love's pleasure,
Then it is better for you that you cover your nakedness and pass out of love's threshing-floor,
Into the seasonless world where you shall laugh, but not all of your laughter, and weep, but not all of your tears.
Love gives naught but itself and takes naught but from itself.
Love possesses not nor would it be possessed;
For love is sufficient unto love.

When you love you should not say, "God is in my heart," but rather, "I am in the heart of God."
And think not you can direct the course of love, for love, if it finds you worthy, directs your course.
Love has no other desire but to fulfill itself.
But if you love and must needs have desires, let these be your desires:
To melt and be like a running brook that sings its melody to the night.
To know the pain of too much tenderness.
To be wounded by your own understanding of love;
And to bleed willingly and joyfully.
To wake at dawn with a winged heart and give thanks for another day of loving;
To rest at the noon hour and meditate love's ecstasy;
To return home at eventide with gratitude;
And then to sleep with a prayer for the beloved in your heart and a song of praise upon your lips.

IUBIREA COPLESITOARE- Kahlil Gibran

Când iubirea copleşitoare vă face
semn, urmaţi-i îndemnul,
Chiar dacă drumurile ei sunt aparent
grele şi prăpăstioase,
Şi când vraja ei paradisiacă vă
Cuprinde cu aripile ei angelice,
Supuneţi-vă misterului ei,
Chiar dacă sabia ascunsă-n penaju-i
v-ar putea răni.

Iar când iubirea transfiguratoare
vă vorbeşte
Şi o simţiţi profundă şi divină,
daţi-i crezare,
Chiar dacă vocea ei ar putea
să vă sfarme visurile himerice,
Asemenea vântului de miazănoapte
care vă pustieşte grădinile.

Fiindcă precum iubirea vă încunună,
adeseori tot ea trebuie să vă şi crucifice,
Precum vă face să creşteţi mai repede
Şi îmbătaţi de fericire,
Tot ea trebuie să vă reteze uscăciunile
Şi să vă distrugă cât mai repede
Răutăţile şi egoismul.

Precum ea vă ridică, îmbătaţi de
Bucurie, până la înălţimea voastră ideală,
Alintându-vă cu o dumnezeiască
Gingăşie ramurile cele mai fragile
Care freamătă în lumina soarelui
Infinit al iubirii,
tot la fel ea va răzbate
ca o miraculoasă forţă purificatoare
până în adâncul rădăcinilor voastre,
zdruncinând încleştarea lor cu pământul.

Asemeni snopilor de grâu,
Ea vă seceră, niciodată întâmplător,
Vă treieră pentru a vă descoji,
Vă vântură pentru a vă curăţa de pleavă,
Vă macină până la înălbirea făinii voastre
Vă frământă până ajungeţi supuşi,
divini şi puri
Ca apoi să vă hărăzească focului său
şi să puteţi deveni pâinea cea sfântă
a nemuririi la ospăţul divin.

Toate acestea şi multe altele
vi le va da cu prisosinţă iubirea,
pentru ca astfel să vă puteţi cunoaşte
pe deplin tainele inimii şi să deveniţi
o parte din inima Vieţii Eterne
din care izvorăşte Iubirea.

Dar dacă, stăpâniţi de îndoială, egoism
şi meschinărie, suspiciune sau teamă,
veţi căuta doar tihna şi plăcerea
dragostei care permanent vi se dăruie
fără ca voi să iubiţi,
Atunci e mai bine să vă acoperiţi,
fiind înfrânţi, goliciunea
şi să ieşiţi din treierişul iubirii,
Spre a vă întoarce, rămânând închistaţi
şi singuri în lumea fără anotimpuri,
unde veţi râde,
dar nu cu întreaga voastră bucurie,
unde veţi plânge,
dar nu cu toate lacrimile voastre
pe care vi le-ar fi putut smulge extazul
iubirii.

Iubirea nu se dăruie decât pe sine şi nu
ia energia sa atotputernică, divină şi
misterioasă decât de la sine.

Iubirea nu stăpâneşte şi nu vrea
niciodată să fie stăpânită
de cel sau cea căruia i se dăruie.
Fiindcă iubirii adevărate îi este de ajuns
iubirea infinită, sublimă şi transfiguratoare
Când iubiţi nu trebuie să spuneţi
„Creatorul este în inima mea”,
ci mai degrabă ”Eu sunt acum topit
de iubire în inima Creatorului”,
Şi să nu credeţi că puteţi croi singuri
drumul iubirii, fiindcă iubirea,
dacă o meritaţi cu adevărat,
vă va arăta drumul ea însăşi.

Iubirea nu are nici o altă dorinţă decât
aceea de a se împlini prin totală iubire.

Dar dacă iubeşti şi trebuie să ai dorinţe,
fie ca acestea să fie:

Să te topeşti de iubire în tot şi să devii
izvor de iubire divină ce susurul în
noapte-şi cântă;

Să cunoşti adeseori durerea prea marii
duioşii;

Să fii rănit şi îmbătat de înţelegerea
iubirii;

Să te trezeşti în zori, cu inima mereu
înaripată şi să înalţi plin de recunoştinţă
mulţumire pentru încă o zi de iubire;

Să te odihneşti, copleşit de beatitudine,
la ceasul amiezii şi să cugeţi la extazul iubirii;

Să te întorci împăcat şi debordând de
fericire acasă la ora amurgului;

Şi apoi să adormi înălţând din inimă o
rugă pentru fiinţa iubită, iar pe buze să
ai un cântec de laudă.

Despre Aspiratie- Rumi

"Inima mea este plina de
bucuria Misterului.
Inima mea raspandeste
o mie de valuri.
Fiecare celula
prinde aripi
si zboara deasupra lumii.
Fiecare cauta
miile de chipuri ale Preaiubitului.

Diferenta dintre pasari
si omul intelept este aceea ca
pasarile zboara cu propriile lor aripi
intr-o singura directie,
in timp ce oamenii intelepti zboara
in toate directiile pe aripile aspiratiilor lor

As putea sa ma inalt prin iubirea Ta
si dorul de Tine ma va duce si mai sus.
Ei m-au intrebat: „De ce te invarti in jurul Lui?”
O, ignoranta, ma invart in jurul meu!

Alerg catre Tine de frica mea,
Sunt al Tau,
nu ma trimite inapoi
la mine insumi.

Abandoneaza viata si lumea,
si gaseste viata lumii.

Este frumoasa generozitatea celor
care dau bani,
dar cu adevarat generozitatea
celui care iubeste
este daruirea sufletului sau.
Daca dai paine in numele lui
Dumnezeu,
vei primi paine in schimb;
daca iti dai viata in numele lui
Dumnezeu,
ti se va da Viata divina.

Sa mori!
Sa mori in aceasta iubire!
Daca mori in aceasta iubire sufletul tau va fi revelat!
Sa mori!
Nu te teme de moartea a ceea ce este cunoscut!
Daca mori pentru ceea ce este temporal,
vei ajunge dincolo de timp!
Sa mori!
Taie acele lanturi care te tin prizonier
in aceasta lume de atasamente!
Sa mori!
Sa mori pentru ceea ce este efemer
si vei deveni etern!"

Fragment preluate de pe http://www.poezie.ro/

Ultima poezie a lui Adrian Paunescu

De la un cardiac, cordial

De-aicea, de pe patul de spital,

Pe care mă găsesc de vreme lungă,

Consider ca e-un gest profund moral

Cuvântul meu la voi să mai ajungă.

Mă monitorizează paznici minimi,

Din maxima profesorului grijă,

În jurul obositei mele inimi

Să nu mă mai ajungă nicio schijă.

Aud o ambulanţă revenind,

Cu cine ştie ce bolnav aicea,

Alarma mi se pare un colind

Cu care se tratează cicatricea.

Purtati-vă de grijă, fraţii mei,

Păziti-vă şi inima, şi gândul,

De nu doriţi să vină anii grei,

Spitalul de urgenţă implorându-l.

Eu vă salut de-a dreptul cordial,

De-a dreptul cardiac, precum se ştie,

Recunoscând că patul de spital

Nu-i o alarmă, ci o garanţie.

Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani,

Eu însumi sunt mai omenos în toate,

Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani

Şi ţării mele minimă dreptate.

Adrian Păunescu, 31 octombrie 2010, Bucureşti, Spitalul de Urgenţă.

O, iarta-mi, Te rog, Doamne, atâtea rugăciuni
Prin care-Ti cer doar paine si paza si minuni,
Caci am facut adesea din Tine robul meu -
Nu eu s-ascult de Tine, ci Tu de ce spun eu.
In loc sa vreau eu, Doamne, sa fie voia Ta,
Iti cer, Iti cer intr-una sa faci Tu voia mea!
Iti cer s-alungi necazul, sa-mi lasi un loc in rai
Si sa-mi slujesti in toate: sa-mi dai, sa-mi dai, sa-mi dai.
Gandindu-ma ca daca iti cant si te slavesc
Am drept sa-ti cer intr-una sa-mi faci tot ce-mi doresc.
O, iarta-mi felul acesta nebun de-a ma ruga
Si-nvata-ma ca altfel sa stau in fata Ta,
Nu tot cerandu-ti Tie, sa fii Tu robul meu,
Ci Tu cerandu-mi mie, iar robul sa fiu eu.
Sa inteleg ca felul cel bun de a ma ruga
E sa-mi doresc in toate, sa fie Voia Ta!

("Ruga pentru suflet", am primit-o pe mail de la "Feminitate la superlativ")

Copac de lut

Azi noapte m-am visat copac
Dumnezeu picta ceva pe trunchiul meu
Degetele- ramuri se lungeau,
aproape de Cer

Vas gol eram, umplut cu esenta de parfum celest
sau copac pagan, urmas al copacului inceputului?

Azi mi-am deschis ramurile spre Cer,
vas de lut cu suflet de copac
- dar om in oglinda...

Frumusete, Beatitudine, Iubire,
Te primesc in mine!
Astazi, pentru totdeauna...

Mihaela

Un poem minunat, care imi aminteste anii de liceu, cand l-am descoperit pe Tagore..

Cântul meu şi-a despuiat podoaba.
Eu nu mai pun trufie-n el.
Podoabele-ar împiedica unirea noastră,
s-ar pune între noi
şi foşnetul lor ar acoperi glasul Tău.
Mândria-mi de poet
moare de ruşine la vederea Ta.
O, Stăpâne-Poet,
m-am aşezat la picioarele Tale,
ca să fie viaţa mea simplă şi limpede –
un flaut de trestie pe care-l umpli cu muzica Ta!

Intoarcerea in stanca

(Adrian Paunescu)

Voiam sa-mi fii statuia razvratita,

Ce-si cauta structura ei adanca

Si-apoi intaia forma si-o imita

Si intra-n munte si devine stanca.

Era aproape imposibil totul,

Asa ceva nu se intampla-n lume,

Sa-si reinceapa pastravii inotul

La temelia pietrei fara nume.

Pygmalion la alta Galatee,

Te nasc, urmand instinctul meu de fiara,

Din simbol reintoarce-te-n femeie,

Te rog sa redevii elementara.

N-au nici o importanta- aceste linii,

Nu crede nici in arta, nici in forme,

Cedeaza-te naturii si luminii,

Fii stanca mea si-a poftelor enorme.

Si-ncepi sa fii! Culoarea ta se schimba,

Nu te mai porti in armonie rece,

Printr-un blazon tradus in orice limba

Si care anorganic se petrece.

Esti vie si esti trista si esti alta,

Esti stanca mea ciudat recastigata,

Iti recompun dezordinea cu dalta,

Sa nu mai fii statuie vreodata.

Vuieste-n tine vrerea mea adanca,

Numai acum te simt ca prea fiinta,

Statuia ta se reintoarce-n stanca

Si ochii tai se-aprind in suferinta.

Pygmalion te cheama, Galatee,

Din roluri, din ciopliri, din amanunte,

Statuia, care-a devenit femeie,

Cu ochi arzand, se reintoarce-n munte.

Sa nu uit..

In seara asta eu si cu Tine,
Parintele si copilul,
Doar noi..
Maini-aripi, vraja divina
Picaturi de ploaie in suflet
Mangaie dorul..
Palmele tale peste fruntea mea
Aduc bucuria regasirii
Zbor catre tine dintotdeauna
De ce uit mereu?

Picura, Iubite, dulceata din polenul florilor
Pe cerul gurii mele
Sa nu uit…

Mihaela

Sunt culmi înfricoşate


Sunt culmi înfricoşate în sufletele noastre,
Dar nimeni nu le suie şi nimeni nu le-atinge,
Deasupra, peste neguri, furtună şi dezastre
Pe ele niciodată lumina nu se stinge ...

Acolo răsăritul trimite-ntâia rază,
Amurgul tot acolo lucirea lui din urmă,
Pe fruntea lor lumina de-a pururi scânteiază
În chip de sărutare, ce-n veci nu se mai curmă.

Arareori un vultur cu aripe bălane
Rătăcitor ajunge pe culmi, dar nu mai zboară,
Căci prins adânc de vraja senilelor arcane,
Rămâne sus acolo şi nu se mai coboară.




Singurătatea


Adorm adanc Bucegii, şi Noaptea-i netezeşte,
Pe tâmplele lor arse, cu mâinile-amândouă.
Sclipesc pe frunţi golaşe, ce somnul umezeşte,
Broboane mari de rouă.

Doar văile-aburite huiesc fără-ncetare
Şi darele de ceaţă, ca nişte serpi, la poale
Se duc pe nesimţite şi curg în depărtare
Cu apele la vale.

Atunci Singurătatea se scoală-ngândurată
Şi umblă, visătoare, pe streşini de-nălţime.
Stă ceasuri neclintită, de-o stâncă răzimată,
Şi cată-n adâncime.

Dă drumul unei pietre şi-ascultă, -ncremenită,
Cum bubuie-n adâncuri pâna nu se mai aude,
Cu faţa-n sus pe urmă se-ntinde, aiurită,
În ierburile ude.

Se uită lung la stele cum ard nălucitoare ...
Ascultă-n fund moliftii vibrând ca nişte clape.
Pe ceruri trece luna, plutind strălucitoare,
Cu lebăda pe ape.

Aşa îşi duce veghea pe culme sus, deşteaptă,
Şi de urât tot timpul ea singură îşi ţine ...
Din când în când tresare şi şade ... parc-aşteaptă
Dar, nimenea nu vine!




CCXXXV


Mă lupt să scap iubirea de pătimaşul trup,
Să n-o mai sorb cu ochii, să n-o mai muşc cu gura,
Din laţu-mpreunării sălbatice s-o rup,
S-o curăţesc de carne, ca de pe aur zgura;
Să te ador în suflet; doar duhul să-ţi aleg-
O veşnică-mbinare a doua raze line...
Dar cum te-arăţi, mă-ntunec... şi sufletul întreg
Se face ochi, piept, braţe... zbucnite către tine,
Pâlpâitor de pofte, iar dinainte-ţi cad;
Din nou vremelnicia îşi cască-n mine-abisul.
Rostogolit pe dâre de flăcări, ca-ntr-un iad,
Mă-ntorc, cântând în carne...
Mă doare numai visul
Că mai presus de fire, putând să o răstoarne,
Iubirea e sămânţa eternităţii-n carne.


Vasile Voiculescu

Crez..

Fruntea mi-am plecat-o
doar sub atingerea florii albastre
in joc de raze, cand sunetul adoarme
in unduirea serii

Invaluit in umbre,
copacul
mai poarta pe buze suflarea ierbii..

Mihaela

Pastorala

Viata, adiere de vant,
in bataia careia
o simfonie de Beethoven
isi scutura frunzele..


Tasnita de undeva,
o pasare
deseneaza imagini vaslite pe cer...
Soarele
si apoi noi,
asteptand cu mainile infrigurate
eterna incandescenta...

Mihaela

Intre cer si pamant


Uneori,
intre cer si pamant,
oglinzile-ape ma deseneaza
calugar al iubirii,
lunecand printre flori,
in vazduh cautand
seva prezentului nesfarsit...

Mihaela