Astazi m-a intrebat cineva ce ideal am. Daca ai sti, doar, i-am replicat. Am trecut prin infern de atatea ori, insa uiti atat de usor de raiul pe care il porti cu tine..
Ce anume ne face sa uitam? Ce ne tine departe de noi? Iluzia, cred. Acest ideal il am, sa rup panza de paianjen, sa rup iluzia. Este greu, este usor, depinde cum privesti.. Eu port cu mine sufletul unei fetite de 10 ani si tristetea lumii intregi, sunt singura desi port intregul univers cu mine. Iar noi ne asemanam, nu crezi?
cu siguranta ne asemanam...si totusi suntem atit de diferiti...
RăspundețiȘtergerecred ca "raiul" nu este antomimul "iadului".
raiul este starea noastra originara
Iadul este...necunoastere...neconectare cu fiinta...
si mai cred ca in fiecare moment avem puterea de a alege unde sa fim: in rai sau in iad
Eu privesc "raiul" ca fiind bucuria regasirii, iar iadul ca pe o "pierdere" a propriei scantei divine.
RăspundețiȘtergereDa, avem liberul arbitru, cred ca putere in acest lucru..
Multumesc.
Atitea paradisuri
RăspundețiȘtergereatatea infernuri
trec pe langa noi, clipa de clipa.
Uneori ne aruncam in cate unul,
ca intr-o barca pe marginea lacului.
Se misca un pic, si noi ne bucuram ca nu am cazut.
Apa acelui lac poate ne-ar fi trezit din visare.
Frumos ideal, sa nu uiti de Tine.
Cat mai multe "raiuri", copilá!
:)
Dragut, Paracelsus. Un gand bun pentru tine.
RăspundețiȘtergere