Mi s-a intamplat, destul de rar, ca atunci cand intalnesc pentru prima oara o anumita persoana sa am pe moment o profunda incertitudine daca imi place sau nu…De obicei este genul de persoana care nu-ti poate fi indiferenta, ori o placi, ori nu. Iar delimitarea intre da si nu este atat de fina, incat atunci cand apare certitudinea, sentimentul este atat de puternic, ca o revelatie. Poate sa-ti placa sau sa-ti displaca mult si totul intr-o fractiune de secunda.
Admir caracterele puternice, care au curajul de a fi ele insele, care nu incerca sa pareze nimic din tot ce in ochii altora poate sa para defect… Imi plac oamenii care nu spun, si care fac, cei a caror maretie se simte si care nu este epatanta. Sa visezi si sa ai curajul de te numi un visator, iata un subiect de meditatie! Fara teama de a fi considerat altfel, un ciudat, cu capul in nori.
Uneori imi este tare dor de anii tineri ai generatiei mele, de romantismul si de sensibilitatea atat de rar intalnite astazi.. Inimile care bateau mai puternic asteptand un telefon care intarzia cateva ore, si magia discutiilor purtate fata in fata, discutii cu atat mai profunde, cu cat erau mai rare, fara mobil si fara messenger..