Translate

miercuri, 23 noiembrie 2011

“Belly dance mi-a schimbat percepţia asupra propriului corp”

Un psiholog ne spune cum i se modifică trăirile psihice
şi percepţia asupra corpului în timpul dansului oriental


Ioana Ţăranu este psiholog şi este prietena mea.. Curioasă de unde atât entuziasm pentru dansul din buric, şi fiind sătulă de atâtea exemple negative pe care le-am văzut la televizor, am decis s-o chestionez...

- Ai făcut o pasiune pentru Belly dance (n.r. dans oriental cunoscut sub numele de “dans din buric”). Cum ai ajuns să dansezi şi de ce ai ales belly dance?
- Totul a început cu participarea la un workshop. M-am simţit minunat acolo, iar ritmurile acestui dans m-au „chemat”. A fost dragoste la prima vedere. Am ţinut cont de entuziasmul şi bucuria ce s-au trezit în mine şi mi-am propus să continui. Pe parcurs am descoperit că de fapt este mai mult decât un simplu dans, este o cale directă de conştientizare a spaţiului interior. Se spune că ritmurile lui îşi au originea în profunzimi, în sunetul esenţial al bătăilor inimii pe care le auzim pentru prima dată în pântecul mamei.

- Ai putea să ne spui ce înseamnă de fapt Belly dance?
- Belly dance, sau „dansul în jurul propriului sine”, este un instrument senzual de autodescoperire, o modalitate de a te vindeca, o cale uşoară de a intra în contact cu propriul corp, o posibilitate de unire a minţii cu simţurile. Este o cale de autocunoaştere, o modalitate de a te descoperi, de a-ţi dezvălui feminitatea. Forma aceasta de dans te pune în contact cu graţia, cu senzualitatea, cu sexualitatea, cu frumuseţea.

- Ca psiholog care practică acest dans oriental ai posibilitatea de a te analiza, de a-ţi observa starea psihică în timpul dansului. Mi-ai spus că ai mai încercat şi alt gen de dans, ai făcut şi fitness. Ce simţi în mod special când dansezi belly dance, există o modificare a trăirilor la nivel psihic? S-a transformat ceva în interiorul tău, există si un alt mod, neştiut, de a te simţi bine in pielea ta şi de a te accepta asa cum eşti, fizic şi mental?
- S-a transformat cu siguranţă, prin acest stil de dans m-am “centrat”, mi-am regăsit feminitatea, graţia, senzualitatea, frumuseţea... dar şi forta interioară, vitalitatea, curajul de a- mi deschide inima. Am intrat în contact cu fiecare părticică din corpul meu, cu zona abdomenului, cu şoldurile, cu bazinul meu, cu trunchiul meu şi am început să le iubesc. Uitasem de ele.... le-am neglijat mult timp, trăind doar la nivel mental. Prin această formă de dans m-am întors „acasă”, m-am întors la mine, m-am întregit. Belly dance mi-a schimbat percepţia asupra propriului corp. Mişcările de dans m-au ajutat să-mi conştientizez blocajele, inhibiţiile, tensiunile, sentimentele şi atitudinile faţă de ceilalti, faţă de viaţă. Conştientizându-le mi-a fost mult mai usor să le rezolv şi să mă raportez într-un mod armonios la viaţă.

- Ce le-ai recomanda cititoarelor revistei noastre care ar dori să înveţe acest dans, fie chiar şi pentru ele însele? Există şi unele restricţii?
- Această formă de dans linişteşte mintea şi spiritul. Mişcările folosite te obligă să-ţi „aminteşti” de trunchiul, de bazinul şi de şoldurile tale. Folosirea lor intensă amplifică şi revitalizează forta sexuală a femeii. Această forţă o poate ajuta să dea naştere unei noi vieţi şi în acelaşi timp să-şi dezvolte nivelul de conştienţă. Ar putea fi numit şi un dans al feminitaţii şi al spiritualităţii. Este potrivit oricărei femei, indiferent de vârstă, este un dans care o ajută să-şi exprime toate stările şi sentimentele, dorinţele, suferinţele şi bucuria de a fi femeie.

Pentru a evita mişcările greşite care ar putea dăuna coloanei vertebrale, este indicat ca familiarizarea cu acest dans să aibă loc într-un cadru organizat, sub supravegherea unui instructor.

Interviu- Psihol. Mihaela Begiu- Perelighin

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu