În inconştient, unde se află şi întreaga noastră energie, freudienii spun că există două mari categorii de pulsiuni (instincte, care la om, spre deosebire de animal, traversează întregul aparat psihic). Acestea sunt sexualitatea şi agresivitatea.
Dacă agresivitatea şi sexualitatea poartă o mare încărcătură energetică, e lesne de înţeles ce s-ar putea întâmpla în cazul reprimării acestora. Societatea ne obligă să le transformăm, să le aducem în stadiul de acceptabilitate.
Agresivitatea nu este prin ea însăşi un păcat. O formă de agresivitate este de exemplu şi atunci când muşcăm dintr-un măr, în general multe din obiceiurile necesare pentru supravieţuire presupun şi o anumită agresivitate.
Dar ce se întâmplă când, din cauza tipologiei noastre şi a educaţiei, ne-am obişnuit ca mai degrabă să negăm agresivitatea, să evităm s-o exprimăm, adică s-o reprimăm şi să luăm adesea faţa unui clovn trist, sfârşind prin a face compromis după compromis? Imaginaţi-vă o oală sub presiune. Dacă nu există o supapă, ea va exploda.
Agresivitatea reprimată poate duce la somatizare (simptome de boală provocate de tensiunea psihică negativă), la autoculpabilizare, la scăderea stimei de sine, la ineficienţă şi lista poate continua.
Gestaltiştii ne arată că aproape nimic nu este inacceptabil la noi înşine, atât timp cât noi ne acceptăm pe noi şi îi acceptăm şi pe alţii, oricât ar fi de diferiţi, şi dacă alegem o modalitate sănătoasă prin care să exteriorizăm tensiunea interioară. In Gestalt- terapie, pacienţii sunt încurajaţi să se exprime, să-şi reverse furia sau nemulţumirea asupra unor obiecte simbolice. La modul general, până la urmă calea cea mai simplă de a fi în contact cu noi înşine şi cu alţii, fără a cădea în capcana mecanismelor de apărare (care folosite în exces sunt dăunătoare), este să începem să trăim aici şi acum şi să alegem să ne exprimăm.
Cei care fac sport, dar mai ales persoanele asertive îşi exteriorizează probabil cel mai bine agresivitatea. Un asertiv, când cineva, ceva, îl deranjează, va găsi calea cea mai directă, însă politicoasă de a se adresa celuilalt, de a-şi apăra poziţia, şi va şti să spună NU atunci când este nevoie, fără nici un sentiment de culpabilitate atunci când nu este cazul.
O persoană care îşi reprimă agresivitatea va tăcea (alegerea e cea mai nefericită, pentru că, aşa cum am arătat, “înghiţirea” a tot ce vine din afară, fără să ne opunem, punând astfel stavilă propriilor dorinţe sau nemulţumiri, ne va cauza probleme).
Există şi categoria agresivilor, fără respect pentru cei din jur; aceştia vor apostrofa grosolan, fără menajamente, pe oricine le va încălca drepturile şi teritoriul. Sunt cei care aleg să se simtă bine indiferent de circumstanţe, şi astfel nu rămân cu frustrarea că au înghiţit orice; de obicei sunt foarte preocupaţi să nu fie socotiţi lasi, slabi şi atunci aleg să fie agresivi, pentru că asta le dă sentimentul puterii. Pentru psihicul lor e o modalitate de a se “răcori”, dar este extrem de deranjant pentru alţii şi nerecomandat.
Asertivitatea şi dozarea propriei agresivităţi sunt extrem de importante pentru viaţa noastră psihică. Să nu ne temem, aşadar, de discuţii lămuritoare atunci când e nevoie, să nu ne temem să spunem NU atunci când o simţim, şi să evităm, pe cât posibil, să cădem în capcana agresivităţii extreme.
Mihaela Begiu- Perelighin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu