Pământurile erau arse şi crăpate, frunzele, îngălbenite sau chiar sfoiegite de arşiţa, abia se mai ţineau pe crengi. Iarba de pe pajişti şi fâneţe se ofilise cu totul. Oamenii erau îngrijoraţi şi neliniştiţi. Cercetau mereu cerul ca de cristal. Nici un norişor. Albastru de cobalt!
Săptămânile se înşirau una după alta tot mai fierbinţi. De luni de zile nu căzuse nici un fir ploaie.
Preotul se hotărî să organizeze în piaţeta din faţa bisericii o oră de rugăciune pentru a-L implora pe Dumnezeu pentru ploaie. La ora stabilită, piaţeta era plină de lume. Mulţi aduseseră obiecte care dădeau mărturie despre credinţa lor.
Preotul privea cu admiraţie Bibliile, cărţile de rugăciuni, icoanele, crucile, metanierele.
Atenţia îi fu atrasă însă, în chip deosebit de o fetiţă care stătea cuminte în primul rând, având în mână o umbreluţă.
A te ruga înseamnă să ceri ploaia,
a crede însă, înseamnă să-ţi iei umbrela!
http://misa-yoga.blogspot.com/
***
M-a impresionat mult aceasta povestioara si imi place sa cred ca si eu sunt fetita cu umbrela..
Se apropie Sfintele Pasti si avem nevoie, mai mult ca niciodata, sa credem, mai mult decat sa ne rugam. Sa simtim si sa multumim, mai mult decat sa cerem.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu