Fizica cuantică şi psihologia transpersonală
Universul – un cîmp de energie pătruns de conştiinţă

Prof.univ.dr. Ion Mânzat, preşedinte al Asociaţiei Române de Psihologie Transpersonală
-Articol preluat din “Evenimentul Regional al Moldovei”, 19 11 2008-



"În anul 1985, anul în care, de abia mijeau în inima şi în mintea mea zorile psihologiei sinergetice, am citit într-o carte de filosofie cuantică următoarea declaraţie a fizicianului cuantist Bernard d’Espagnat (1973): «Aţi disecat atomul în particule, aţi disecat particulele şi subparticulele. Dacă veţi diseca în continuare ştiţi ce veţi descoperi?... Conştiinţa cosmică!».
Să încercăm să substituim imaginea unei materii care se descompune în părticele din ce în ce mai mici, cu aceea a unui ţesut dinamic în care interacţionează cîmpuri fără limite, unde apar mişcări turbionare într-o nelinişte perpetuă. Mintea poate unifica dualitatea cîmpului şi a particulei cu ajutorul conceptului de probabilitate (psihologii pot unifica dualitatea cîmpului psihic cu procesul psihic sau operaţia psihică).
Tot atunci am aflat că teoria relativităţii a lui Einstein a fost corectată prin principiul nonseparabilităţii (nonlocalităţii): două sisteme (particule) care sînt îndepărtate în spaţiu în momentul t2, sisteme care au interacţionat într-un moment anterior t1, cînd erau foarte apropiate, vor continua să interacţioneze oricît de mare ar fi distanţa relativă dintre ele şi anume prin influenţă instantanee. Cu alte cuvinte, sisteme oricît de depărtate în spaţiu unele de altele în prezent, nu sînt de fapt separate, dacă au fost în interacţiune în trecut. Pentru mine au început «insomniile cunoşterii»!" – Prof.univ.dr. Ion Mânzat, preşedinte al Asociaţiei Române de Psihologie Transpersonală.

Principiul nonlocalităţii, al lui Bernard d’Espagnat (1973), ne conduce la ideea că particulele nu sînt decît simple proprietăţi (iluzoriu localizate) ale unei realităţi nesituate în spaţiu. În domeniul mecanicii cuantice, spaţiul şi timpul nu sînt relative, ele nu există pentru percepţia noastră ordinară. Realitatea e alta, mai profundă. Principiul nonlocalităţii optează pentru un "realism nefizic" – teoria realului ascuns, care se referă la profunzimea profunzimilor, comparabilă cu conştiinţa cosmică.

O mare lecţie pentru psihologi. Nonseparabilitatea, care implică existenţa interacţiunilor la mari distanţe, poate fi considerată ca bază conceptuală în interpretarea fenomenelor psi: telepatie, telecogniţie, percepţie extrasenzorială, psihokinezie, etc. Bernard d’Espagnat arăta că noua concepţie asupra naturii elaborată de teoria cuantică cere un remarcabil efort de imaginaţie conceptuală, o cooperare sinergică între gîndirea productivă şi imaginaţia creatoare. După cum ne cerea Magoroh Maruyama (1970) – "a new mindscape" – adică o nouă vedere a minţii; să învăţăm să vedem altfel lumea, cu un al treilea ochi.

"Al treilea ochi", prin reformarea şi reeducarea minţii
Această reformare şi reeducare a "mind"-ului ar conţine mai multe atitudini cutezătoare, antirutiniere şi antidogmatice:

1) Trecerea de la concepţia ceasornicărească, mecanicistă la o concepţie organismică: universul este un organism viu în care totul e în conexiune cu totul. S.Grof ("Dincolo de creier", 2007, p.231): "Un cercetător care acceptă o paradigmă nouă nu interpretează realitatea într-un mod nou, ci este persoana cu lentile inversate". Th. Kuhn: această schimbare radicală de percepţie poate fi comparată cu teleportarea pe o altă planetă.

2) Schimbarea concepţiei noastre, de liceeni eminenţi care gîndesc în termenii cauzalităţii stricte, de tip cartezian-newtonian. Începînd cu mecanica cuantică, determinismul trece de la simplu la complex, de la UNU la MULTIPLU. Nu mai sînt muţumitoare relaţiile cauzale simple, liniare, "unu la unu": cauza x determină efectul y. O mutitudine de cauze (x1, x2, x3, x4,....xn) pot conduce la o multitudine de efecte (y1, y2, y3,.....yn), relaţie nesigură ("relaţiile de incertitudine sau nedeterminare" – W.Heisenberg), nu există relaţie unică şi univocă. Aşadar, relaţiile cauză-efect sînt multiple, multivoce şi probabiliste. Reţineţi că, în concepţia cuantică, multiplul este simultan şi divers. Diversul nu este aşa, cum îl gîndea Hegel, ca o indiferenţă relativă, ci este o libertate relativă: nu este neutralitate, nulitate a raportului, tăcere, ci plinătate, activitate operatorie şi vorbire inaccesibilă intelectului tautolatru. Diversul cuantic nu trebuie gîndit ca totalitate în modul infinitului, ci în modul transfinitului.

3) Este necesară depăşirea logicii aristotelice (binară, doar cu două valori, adevăr şi fals). Logica cuantică introduce a treia valoare – nedeterminatul sau posibilul, iar Grigore Moisil – logica modală cu n valori! Prin terţul inclus, dialectica devine trialectică (B.Nicolescu, 1985): "Lumea cuantică şi lumea psihică sînt două manifestări diferite ale aceluiaşi dinamism trialectic". Filosofii vorbesc despre trecerea de la cultura aristoteliană a lui "tertium non datur", la cultura nonaristoteliană a lui "tertium datur synthesis". Astfel, realitatea fundamentală este sinteză de tip datur (între stabil şi instabil). Cea mai desăvîrşită sinteză este sinergia!

4) Trebuie să ne concentrăm mai mult asupra sintezei decît asupra analizei. Deosebirea esenţială între concepţia freudiană şi cea jungiană este că prima stăruie asupra analizei (psihanaliza), pe cînd a doua asupra sintezei (Selful e sinteza supremă, inconştientul colectiv e "mintea strămoşilor noştri cărunţi"). Jung a fost un filosof al psihologiei. Filosofia îi ajută pe savanţi să realizeze marile sinteze.

5) Printr-un efort de gîndire filosofică se poate trece de la cantitate la calitate. Între infinitul mare şi infinitul mic apare spiritul, ca al treilea infinit, care nu mai e apreciat cantitativ (mare vs. mic), ci infinit de complex (calitativ) – E.Morin (1988), epistemologia complexităţii.

6) Să gîndim lumea fără graniţe între ordine şi haos: H.Haken – haos ordonat sau ordine haotică. Matematica superioară calculează gradul de haoticitate şi de vaguitate (psihologia haologică – Ion Moraru, 2002).

7) Timpul, în viziunea cuantică, nu mai e liniar: trecut, prezent, viitor. Funcţia care uneşte trecutul, prezentul şi viitorul este conştiinţa cosmică. Există un prezent etern, care exprimă infinitatea universului. Prezentul etern este timpul trăirilor transpersonale din psihologia spirituală. De fapt, universul există în afara timpului, fiind viu şi spiritual.

8) Contradicţia marxistă trebuie înlocuită cu complementaritatea cuantică: conform principiului lui Bohr (1927) "contraria non contradictoria sed complementa". În psihologie există: complementaritate între creier şi inimă: particulă şi undă; transconştiinţa e complementara dintre subconştient şi supraconştient; creativitatea e complementara dintre aptitudini şi atitudini; complementaritatea motivelor şi trăirilor afective în sentimentele intelectuale şi în creaţie.

9) Mai mulţi savanţi (ca Robert Monroe, Patrick Drouot, Stanislav Grof) susţin că trebuie să gîndim fără graniţe relaţia dintre cuantică şi mistică: gîndirea cuantică are un caracter mistic, iar mistica se apropie de om printr-o perspectivă cuantică.

De la Homo sapiens la Homo spiritus

În ultimii ani, convergenţa în creştere dintre ştiinţă şi mistică este discutată în multe cărţi, atît ale cuantiştilor cît şi ale transpersonaliştilor. Ei, împreună şi deodată, gîndesc universul ca fiind în unitate mistică cu conştiinţa, iar conştiinţa este trezirea Sinelui. David Hawkins(2006): Homo spiritus este omul trezit, cu Sinele trezit, care a parcurs saltul de la fizic la spiritual, de la formă la nonformă, de la linear la nonlinear. Iluminarea e recunoaşterea conştientă a faptului că adevărul înăscut este miezul existenţei şi că Dumnezeu ca Sine face posibilă această înţelegere. Puterea infinită a lui Dumnezeu reprezintă manifestarea puterii Contextului Infinit.

De la "Homo Sapiens" la "Homo Spiritus" nu se poate trece decît printr-o metanoia, adică schimbarea minţii, adică a mentalităţii. Metanoia (gr.) este un cuvînt din aceeaşi familie cu cuvîntul românesc «mătanie». Ce înseamnă a face mătănii? Este un exerciţiu fizic şi spiritual de plecăciune şi de concentrare asupra credinţei. Mătania este, în fond, cea mai sigură cale a convertirii: prin plecăciuni repetate şi rugă fierbinte se şterge din mental amintirea altor zei, amintirea păcatului şi sufletul curat invadează întreaga fiinţă cu noua religie. Noua schimbare de paradigmă echivalează cu adoptarea unei noi religii. Conştiinţa pură, fără un conţinut specific, este supremul principiu al existenţei şi ultima realitate. Înarmaţi cu astfel de atitudini, care pot deveni noi capacităţi, noi abilităţi ale minţii, putem să înţelegem esenţa şi rostul gîndirii cuantice care a generat marea psihologie: Kurt Lewin, C.G.Jung, S.Grof, Ken Wilber, David Hawkins, etc.

C.G.Jung, primul mare psiholog care a înţeles universul şi spiritul din perspectivă cuantică
Dincolo de universul vizibil, accesibil cunoaşterii raţionale, C.G.Jung postulează un continuum nespaţial şi netemporal – universul inconştientului transpersonal – unde sînt abolite atît opoziţia dintre lume şi psyche, cît şi caracterul liniar, mecanic, constrîngător al timpului, spaţiului şi cauzalităţii. După Jung, substanţa şi psyche sînt două aspecte ale uneia şi aceleiaşi realităţi – "unus mundus". El se referă la "natura psihoidă a universului" sau la "psihismul obiectiv". Conceptul de psihoid, un gen de "terţium comparationis", ar constitui termenul de joncţiune între psyche, donatoare de sens şi lumea externă, fizică şi socială. Am fi cu acest concept într-un topos nou, în care psihismul se obiectivează, iar universul se subiectivează. Iată relaţia sinergică subiect-obiect conform lui Jung: "Eu sînt obiectul tuturor subiectelor, iar în conştiinţa mea eu sînt un subiect care are obiecte".

În 1951, împreună cu cuantistul W.Pauli, Jung formulează principiul sincronicităţii – al relaţiilor acauzale prin coincidenţe semnificante (Anca Munteanu): ne aflăm deopotrivă pe tărîmurile cuantice şi transpersonale.

Toţi psihologii transpersonalişti gîndesc cuantic: Roberto Assagioli (1935): "Psihosinteza – o căutare a Sinelui"; Stanislav Grof (1975): "Sinele total – unitatea mistică între Sinele individual şi Sinele universal" (prin excentrarea Sinelui), experimental – conştiinţă fără creier: universul este o existenţă integrată şi omogenă; Ken Wilber: "Conştiinţa unitară fără graniţe, prezentul etern".


Patru proprietăţi comune cuanticii şi entităţilor spirituale

Iată cum am aplicat eu, în psihologia transpersonală: principiul nonseparabilităţii conştiinţelor umane şi principiul rezonanţei morfice (R.Sheldrake). Rezonanţa psihică (intuită în 1938 de Ştefan Odobleja) este o vibraţie transpersonală de energie care se explică prin psihosinergia extinsă. Datorită sinergizării psihice, influenţa unui eveniment asupra altuia poate fi percepută peste tot, deoarece astfel întreaga "pînză de paianjen" (şamanism) intră în vibraţie. Astfel, prin rezonanţa psihică, omul şi psihismul său devin ecoul şi protagonistul unei gigantice reţele psihoide (de exemplu sincronicitatea).

Dacă ne aplecăm asupra psihologiilor spirituale orientale, aflăm că Kundalini este poarta către înalta conştienţă (conform Ravindra Kumar şi Jytte Kumar Larsen, 2005).
Astăzi, fizicienii cuantişti şi psihologii transpersonalişti se concentrează asupra aceleiaşi probleme grele: Conştiinţa. La Institutul Monroe sau Palo Alto problema conştiinţei este cercetată în comun, cot la cot, de cuantişti, psihologi şi şamani. Fizica cuantică are potenţialul să descopere efectele şi astfel energia sufletului.

Mulţi maeştri spirituali influenţează ştiinţa fizicii. Iată patru proprietăţi comune cuanticii şi entităţilor spirituale: a) proprietatea undei – o cuantă poate fi în mai multe locuri în acelaşi timp; b) colapsul undei – despre cuantă nu se poate spune că se manifestă în realitatea spaţio-temporală, pînă nu o observăm ca particulă; c) saltul cuantic – o cuantă poate înceta să existe aici şi simultan să apară în altă parte; d) acţiunea la distanţă cuantică – o manifestare a unei cuante cauzată de observaţia noastră, poate să influenţeze simultan cuanta geamănă indiferent de distanţa dintre ele. Cînd Hristos a spus că, în Cer, El şi cu Tatăl sînt Unul, El s-a referit la Sinele transcendent, care e indiciul sufletului, care e o permanenţă şi un mijlocitor între Hristos şi Dumnezeu. Aceasta indică natura cuantică a psihismului.

• • •

Psihologia sinergetică e de natură cuantică. Psihosinergia demonstrează calitatea cuantică a spiritului omenesc.
Psihologia sonoluminică porneşte de asemenea de la fizica cuantică, pentru a descrie natura şi schimburile de informaţie.
Gîndirea cuantică generează noi metode de cunoaştere: intuiţia (Talbot se referă la ochiul puternic ce vede mai mult cu inima decît cu creierul), imaginaţia conceptuală (imaginaţia nonfiguralului), meditaţia transcendentală, extazul creator şamanic (prin ayahuasca).
Noua paradigmă despre univers: el nu mai este perceput ca format din corpuri solide care se mişcă în timp şi spaţiu ci, în conformitate cu teoria cuantică, poate fi perceput ca un cîmp de energie pătruns de conştiinţă. Gîndirea cuantică, împreună şi deodată cu psihologia transpersonală, concepţia şamanică şi filosofia creştină ne învaţă marea lecţie: Conştiinţa este trezirea Sinelui şi, totodată, Conştiinţa este Calea către Dumnezeu. Aceasta este suprema sinergie.