Intoarcerea in stanca

(Adrian Paunescu)

Voiam sa-mi fii statuia razvratita,

Ce-si cauta structura ei adanca

Si-apoi intaia forma si-o imita

Si intra-n munte si devine stanca.

Era aproape imposibil totul,

Asa ceva nu se intampla-n lume,

Sa-si reinceapa pastravii inotul

La temelia pietrei fara nume.

Pygmalion la alta Galatee,

Te nasc, urmand instinctul meu de fiara,

Din simbol reintoarce-te-n femeie,

Te rog sa redevii elementara.

N-au nici o importanta- aceste linii,

Nu crede nici in arta, nici in forme,

Cedeaza-te naturii si luminii,

Fii stanca mea si-a poftelor enorme.

Si-ncepi sa fii! Culoarea ta se schimba,

Nu te mai porti in armonie rece,

Printr-un blazon tradus in orice limba

Si care anorganic se petrece.

Esti vie si esti trista si esti alta,

Esti stanca mea ciudat recastigata,

Iti recompun dezordinea cu dalta,

Sa nu mai fii statuie vreodata.

Vuieste-n tine vrerea mea adanca,

Numai acum te simt ca prea fiinta,

Statuia ta se reintoarce-n stanca

Si ochii tai se-aprind in suferinta.

Pygmalion te cheama, Galatee,

Din roluri, din ciopliri, din amanunte,

Statuia, care-a devenit femeie,

Cu ochi arzand, se reintoarce-n munte.